Anul 2019, în materie de produse de beauty, a fost caracterizat de evoluție. Colaborări noi, multe produse noi, am reușit să îmi alcătuiesc o rutină de îngrijire a tenului cât mai corectă și am început să pun accentul pe evaluarea produselor, urmărirea ingredientelor, etc. Lucruri pe care vreau să le continui în 2020 și să le dezvolt și mai mult.

Am ales câteva produse din categoria make-up pe care le-am folosit și îndrăgit pe parcursul anului.

Fond de ten Lancome Idole Ultra Wear

Am început anul folosind Catrice Hd Liquid Coverage, de care eram mulțumită și pe care îl mai aplic, destul de rar însă. Din dorința de a încerca un fond de ten high end, mi-am achiziționat Prolongwear de la MAC, pe care l-am folosit destul de rar pentru că mi s-a părut nepotrivit pentru tenul meu. O să încerc să îi mai dau o șansă aplicându-l în mai multe moduri (pensula/burețel, primer mat/glowy, cu/fără pudră) poate voi găsi varianta potrivită. Ulterior am primit de la Notino fondul de ten de la Lacome, care este la momentul de față preferatul meu. Are o acoperire medie, dar buildable, este lejer, aspect ușor mat, dar luminos și rezistă foarte bine pe ten.

Benefit Roller Lash Mascara

Deși am pe listă 3 rimeluri preferate descoperite în 2019, Roller Lash rămâne all time favourite. Alungește și curbează genele, e rezistent la apă și totuși se curăță ușor. Deși prețul nu e chiar mic, l-am pus pe wishlist și pentru 2020.

Benefit Ka Brow

Într-un machiaj complet sprâncenele fac o diferență foarte mare și mereu încerc să le dau o formă cât mai potrivită. Ka Brow e un gel de sprâncene care se întinde ușor, e super rezistent și ușor de aplicat. Vine cu o pensulă micuță cu care putem să “desenăm” fire, să umplem golurile și să definim frumos sprâncene, totul arătând natural. De-a lungul anului l-am folosit foarte mult și încă am mai mult de jumătate din el. Mă ajută mult și la niște sprâncene naturale, dar și la unele conturate, mai bold.

Nyx Tinted Brow Mascara

Tot la capitolul sprâncene am descoperit o mascara de care nu mă mai pot despărți. Deși înainte foloseam o mascara de la Essence de care nu mă plâng, cea de la Nyx vine cu mai multe avantaje. Periuța este destul de mare, iar datorită texturii ajută la umplerea, nuanțarea și fixarea sprâncenelor. Eu am nuanța cea mai deschisă și merge minunat la un păr vopsit blond. Arată bine atât aplicat singur, cât și după definirea cu gel/creion/pudră.

RCMA Powder

De câțiva ani nu folosesc decât pudră translucidă. Deși folosesc uneori și pudră compactă translucidă, preferata mea rămâne cea pulbere. Inițial am folosit True Match de la Rimmel London, însă când s-a terminat am căutat altceva. Pudra de la RCMA mi se pare cea mai bună alegere făcută, pentru că are o cantitate aproape triplă față de o pudră clasică (85g) și costă 14€. Eu am luat-o de pe Beauty Bay. E perfectă pentru fixarea concelear-ului, care nu se va strânge în liniile fine, dar și pentru restul tenului. Nu încarcă machiajul absolut deloc și merge folosită atât pentru baking, cât și aplicare normală. După aplicare nu rămân pete pe ten. Pentru că ambalajul nu îți oferă un loc în care să scoți pudra, eu îmi pun mereu într-un recipient de la o altă pudră, fiind și mai ușor de transportat.

Bourjois Velvet Lip Pencil

Deși l-am descoperit pe sfârșit de an, l-am declarat “favoritul anului” fără să stau pe gânduri. Produsul este un creion cu textură cremoasă, care se aplică ușor pe buze și care are un finish mat. Pentru mine, pentru nuanța tenului meu, mi se pare nude-ul perfect. Este printre puținele rujuri/creioane pe care nu le simți deloc pe buze. Stă bine și la capitolul rezistență, l-am purtat câteva ore, iar după mâncat/băut se ia foarte puțin în interiorul buzelor. Având textura cremoasă, nu usucă buzele, ba chiar le menține hidratate, mai ales dacă îl ajutăm și cu un balsam înainte de aplicare. Îl am tot de la Notino, unde costă 29 lei și se găsește și în alte nuanțe.

Elf Contouring Palette

Abia când sortam produsele pentru articol am realizat că și paleta asta este clar printre preferate. La începutul anului foloseam conturing tip pudră, însă de ceva timp cel cremos este nelipsit. Folosesc paleta aproape la fiecare machiaj (exceptând machiajele rapide când sunt pe fugă), iar produsul din interior nu se va termina prea curând. Iarna folosesc cea mai deschisă nuanță dintre cele pentru conturare, iar când pielea este mai bronzată le mixez pentru a ajunge la intensitatea potrivită. Se aplică ușor, fără să lase pete. E micuță, deci nu necesită mult spațiu pentru transportare.

Essence Metal Shock Liquid Eyeshadow

Machiajul meu “to go” când vine vorba de ochi este de multă vreme acest fard lichid de la Essence. Când știu că nu am timp pentru a blendui mai multe farduri sau pur și simplu vreau ceva lejer, îl aplic pe acesta. Dă machiajului un strop de glow, nu se strânge și nici nu se împrăștie glitter-ul.